Despre PONT

Grupul PONT este o asociere civilă și antreprenorială a unui grup de tineri, care doresc să contribuie semnificativ la dezvoltarea regională și instituțională a țării, utilizând expertiza și experiența vastă în monitorizarea, redactarea şi managementul  proiectelor, acumulată în parcursul celor 13 ani de activitate în domeniu. În vederea atingerii obiectivelor stabilite, asociația acordă o prioritate specială utilizării instrumentelor tehnologiei informaţiei şi exploatării oportunităţilor pe care le oferă aceasta.

Pe lângă realizarea paginii Granturi.ro, care constituie produsul intelectual principal al asociației, oferim servicii de consultanță și asistență unui număr semnificativ de întreprinderi, instituţii și organizaţii civile, în toate aspectele esențiale ce conduc la funcționarea eficientă a acestora, inclusiv accesarea fondurilor nerambursabile, elaborarea și implementarea proiectelor și a planurilor strategice de dezvoltare. 



Palyazatok.ro Database not reachable.


28. aprilie 2011.
CONFERINŢELE TRANSILVANIA 2015

Rol în proiect: INIŢIATOR

Perioada de derulare: decembrie 2009 - martie 2010

Începând din decembrie 2009 fondatorii site-ului Granturi.ro - echipa PONT - organizează o serie de conferinţe de dezvoltare în Transilvania. Obiectivul conferinţelor este de a crea o platformă prin care intelectualii şi  cei responsabili pentru luarea deciziilor să-şi poată exprima propunerile şi părerile privind provocările dezvoltării a acestei regiuni.





28. aprilie 2011.
GRANTURI ON AIR

Rol în proiect: PARTENER

Perioada de derulare: continuă

Grupul PONT este în parteneriat cu postul de radio Erdély FM din primăvara anului 2009. Colaborarea constă în prezentarea oportunităţilor de finanţare LIVE prin intervenţii ale colegilor noştri, de trei ori pe săptămână în cadrul emisiunii de dimineaţă „Bajnokok reggelije” (Micul dejun al Campionilor). Momentul de emisie este de obicei, la ora 9:35, când o persoană a Grupului PONT prezintă o linie/formă de finanţare actuală. Datorită eficienţei colaborării, Grupul PONT abordează şi alte teme în cadrul emisiunilor radio cum ar fi: planificare strategică, emisiuni despre rezumatul anului de finanţare sau previziuni al acestora, despre prezentarea unor surse de finanţări al UE.





28. aprilie 2011.
WEBEU – CONCURS ONLINE DE PROIECTE EUROPENE

Rol în proiect: INIŢIATOR

Perioada de derulare: februarie-iulie 2010

WebEU este un concurs online de proiecte europene, la care au participat echipe alcătuite din 6 tineri (3 fete şi 3 băieţi), interesaţi în dezvoltarea localităţilor lor din punct de vedere cultural, economic, al turismului şi în protecţia mediului. La concursul desfăşurat între 29 martie şi 1 iunie au participat 8 echipe, care au rezolvat patru probe periodice, două probe permanente şi o probă specială –organizată în afara concursului - şi au încărcat pe site-ul proiectului mai mult de 40 de planuri de proiecte creative, video-uri, afişe,  şi poze interesante menite să atragă atenţia asupra problemelor existente în localităţile reprezentate şi a da eventuale soluţii pentru acestea.





28. aprilie 2011.
CASTEL ÎN TRANSILVANIA

Rol în proiect: INIŢIATOR

Perioada de derulare: mai - decembrie 2010 

Iniţiativa Castel în Transilvania a fost lansată în mai 2010. Cu toate că aceste castele şi conace reprezintă o parte a patrimoniului cultural, totuşi, unele sunt într-o stare nu tocmai bună: în urma diferitelor procese juridice, situaţia acestor clădiri este neclară, în alte cazuri, sunt în proprietatea unor persoane sau instituţii, care nu îşi permit să investească în reabilitarea aceste clădiri, sau  în cazul în care acestea sunt în stare acceptabilă, în găsirea unui  rol al lor în societatea şi în economia locală. Prin urmare, obiectivul principal al proiectului îl reprezintă utilizarea durabilă a castelelor din Transilvania, respectiv valorificarea potenţialului, şi dezvoltarea economică şi socială a localităţilor din Transilvania.





28. aprilie 2011.
PENINSULA PARK

Rol în proiect: CO-ORGANIZATOR

Perioada de derulare: martie-septembrie 2010

Adesea mergem în parc să ne relaxăm, să fim în aer liber, să participăm la concursuri şi acţiuni în aer liber, să trăim viaţa comunitară. Pe această concepţie s-a bazat şi Parcul Peninsula, care an după an prin implicarea ONG-urilor şi al instituţiile publice, le oferă vizitatorilor ai festivalului Peninsula şansa de a participa în diferite programe în urma cărora vor avea o experienţă plăcută.





28. aprilie 2011.
ORAŞUL VIZIBIL

Rol în proiect: PARTENER
Perioada de derulare: august-noiembrie 2010

Concursul de lucrări de artă contemporană pentru spaţiul public ORAȘUL VIZIBIL este organizat de Fundaţia AltArt, împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Grupul PONT. Proiectul ”Oraşul Vizibil. Artă în spaţiul public” este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul vizează utilizarea afișierelor / vitrinelor din oraş ca spaţiu expoziţional pentru lucrări de artă cu mesaj social, propune regândirea modurilor de acces, utilizare şi control asupra uneia dintre dimensiunile spaţiului public. Intervenţiile culturale propuse în cadrul acestui proiect susţin: dezbaterea publică, reaproprierea spaţiului public şi cultura ca factor esenţial al actului social.





28. aprilie 2011.
CRIŞ 2010 – DEZVOLTAREA CASTELULUI BETHLEN

Rol în proiect: PARTENER

Perioda de derulare: mai - noiembrie 2010

Obiectivul proiectului a fost colectarea de date din diferite domenii (architectură, peisagistică, marketing etc.) în legătură cu castelul Bethlen şi localitatea Criş, implicarea activă a studenţilor în procesul de reabilitare şi atragerea atenţiei locuitorilor asupra valorii care se află în localitatea lor.





28. aprilie 2011.
FINANŢĂRI 2010

Rol în proiect: INIŢIATOR

Perioada de derulare: ianuarie 2010

Analiza cu privire la sistemul finanţărilor nerambursabile din România a fost realizat de către echipa redacţională a portalului Granturi.ro prima dată în 2010. Materialul are menirea să ofere o imagine de ansamblu la fiecare început de an despre concluziile anului precedent al lumii finanţărilor (tendinţe generale, elemente pozitive, elemente negative, finanţări „în vogă”) precum şi stabilirea unei previziuni generale pentru următoarele 12 luni. Pe termen lung Grupul PONT doreşte să creeze din această analiză un material şi volum de referinţă în domeniul finanţărilor din România.





28. aprilie 2011.
INIŢIATIVA CLUJ2020

Rol în proiect: CO-INIŢIATOR

Perioada de derulare: în derulare

Grupul PONT şi Fundaţia AltArt doresc să contribuie la dezvoltarea urbană şi regională prin cultură a Municipiului Cluj-Napoca şi regiunii înconjurătoare prin oferirea de expertiză profesională şi asistenţă administraţiei publice, sferei private şi neguvernamentale. Iniţiativa se constituie dintr-un grup de experţi proprii şi invitaţi care prin analize, studii, propuneri strategice şi proiecte concrete ajută demersul menţionat.  2010 a constat din punerea fundamentelor Iniţiativei Cluj2020, organizarea de dezbateri cu privire la dezvoltarea Clujului prin cultură, şi oportunitatea pregătirii unei candidaturi pentru un titlu de Capitală Culturală Europeană cât şi proiecte concrete de intervenţie culturală, cum ar fi proiectul ORAŞUL VIZIBIL.





28. aprilie 2011.
GRANTURI.RO

GRANTURI.RO - PÁLYÁZATOK.RO - PÁLYÁZATOK.HU

Rol în proiect: INIŢIATOR

Perioada de derulare: continuă

PONT a iniţiat în anul 2001 primul observator de finanţări on-line care a funcţionat iniţial sub numele www.pontweb.ro. Acest proiect s-a dezvoltat şi momentan funcţionează sub trei adrese de web diferenţiate pe grupuri ţintă. Obiectivul proiectului este informarea rapidă şi eficientă a persoanelor fizice, organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor şi întreprinderilor din România şi Ungaria despre oportunităţi de finanţare nerambursabile, burse, conferinţe şi concursuri.





DATE DE CONTACT

adresa:Cluj-Napoca
str. Regele Ferdinand nr. 33
O.P. 1 C.P. 473
400750 - Cluj-Napoca
fax:0364 819 904
email:info@pontweb.ro

ECHIPA

PARTENERI

KIK - Kárpát-medencei Innovációs Központ Intézet (Carpathian Basin Innovation Centre Institute)Transindex (Asociația Média Index)